Bun Venit
 
AcasaFAQCautareCalendarMembriGrupuriConectareInregistrare

Distribuiţi | 
 

 Campioana mondială, DOPATĂ? Vezi o ipoteză şocantă şi cum se apără Xavi!

In jos 
AutorMesaj
Cagiva
Moderator
Moderator
avatar

Mesaje : 62
Puncte : 184
Reputatie : 2
Data de inscriere : 11/12/2010
Varsta : 23
Localizare : Braila

MesajSubiect: Campioana mondială, DOPATĂ? Vezi o ipoteză şocantă şi cum se apără Xavi!   Lun Dec 13, 2010 8:35 pm

UPDATE: Mijlocaşul spaniol Xavi Hernandez a declarat, luni, că Spania a câştigat Campionatul European din 2008 şi Cupa Mondială din 2010 fără ca vreun jucător din echipă să se fi dopat, aşa cum a sugerat medicul Eufemiano Fuentes.

"Dacă eu aş vorbi, Spania nu ar avea nici titlul european, nici titlul mondial" , este declaraţia publicată de El Mundo şi atribuită medicului Fuentes, aflat în centrul reţelei de dopaj desfiinţată în 2006 în cadrul Operaţiunii Puerto şi care a revenit în atenţie anchetatorilor cu ocazia Operaţiunii Galgo din aceste zile.

"Noi, din lumea fotbalului, putem spune că nu există niciun tip de dopaj. Facem controale foarte des şi suntem liniştiţi. Este păcat că se întâmplă aşa ceva în sportul spaniol" , a declarat Xavi.

Selecţionerul Vicente del Bosque a afirmat că în 43 de ani de când este în lumea fotbalului nu a văzut ceva "suspect". "Niciodată nu am observat vreo intenţie de a obţine vreun avantaj în fotbal prin înşelăciune" , a adăugat Del Bosque.

Şase persoane arestate, în urmă cu trei zile, în Spania, în cadrul unei vaste operaţiuni antidoping, au fost inculpate, duminică, la Madrid, pentru infracţiuni contra sănătăţii publice şi trafic de substanţe ilicite. Conform presei spaniole, cei şase care s-au prezentat, duminică, în faţa unui judecător din Madrid, sunt Cesar Perez - antrenorul Martei Dominguez, atletul Alberto Garcia, fostul rutier Alberto Leon, preparatorul fizic Manuel Pascua Piqueras, Jose Alonso Valero - fost sportiv şi impresar şi doctorul Eufemiano Fuentes.

Garda civilă spaniolă a arestat, joi, 14 persoane în cadrul operaţiunii numite Galgo, ce s-a desfăşurat în mai multe regiuni ale Spaniei. Cea mai cunoscută dintre persoanele arestate este atleta Marta Dominguez, campioană mondială în proba de 3.000 de metri obstacole în 2009, care este însărcinată.

Sursa: Mediafax

Garda Civilă din Spania a descins săptămâna trecută în casele mai multor atleţi, antrenori şi medici suspectaţi de că au legătură cu dopajul. În urma operaţiunii "Galgo", cum a fost denumită de autorităţile iberice, mai multe persoane au fost arestate.

Cel mai cunoscut nume dintre cei reţinuţi este cel al atletei Marta Dominguez, campioană europeană la 3.000 de metri obstacole. Antrenorul său, Cesar Perez, cel mai de succes tehnician din Spania, Manuel Pascua Piqueres şi doctorul Dr. Eufemiano Fuentes au fost de asemenea arestaţi.

Aceste arestări au repercusiuni şi la echipa naţională de fotbal a Spaniei, campioană mondială şi europeană en-titre.

Ziariştii de la Marca.com au prezentat declaraţia unei persoane care a împărţit celula cu Eufemiano Fuentes. Acesta, denumit "David", a declarat că medicul i s-a destăinuit şi a făcut o declaraţie incendiară: "Dacă el ar fi vorbit, nu am mai fi discutat acum de Spania campioană mondială şi europeană. Când i-am spus că sunt pasionat de sport, s-a oprit din vorbit"!, lăsând să se înţeleagă că performanţele naţionalei Spaniei ar fi fost posibile datorită unor stimulente interzise.

sursa.sport.ro


Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
 
Campioana mondială, DOPATĂ? Vezi o ipoteză şocantă şi cum se apără Xavi!
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Hex Team :: Diverse :: Sport :: Stiri-
Mergi direct la: